Palatul Administrativ

Palatul Administrativ din Arad adăpostește astăzi Primăria Municipiului Arad şi Instituţia Prefectului Judeţului Arad, fiind o operă semnificativă a arhitecturii eclectice din oraş.

Teatrul Clasic „Ioan Slavici”

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” este situat la intrarea principală în axul Bulevardului Revoluţiei. Aici au loc, pe lângă stagiunile trupei de teatru, evenimente cultural-artistice.

Palatul Cultural

Palatul Cultural din municipiul Arad este unul din edificiile reprezentative ale oraşului, în incinta căruia funcţionează astăzi Complexul Muzeal Arad şi Filarmonica de Stat Arad.

C. N. „Moise Nicoară”

Clădirea Colegiului Naţional „Moise Nicoară” Arad găzduieşte colegiul cu acelaşi nume, fiind una dintre cele mai bune şcoli din Arad, cu o tradiţie de peste 130 de ani.

Dir. Gen. a Finanțelor Publice

Clădirea a găzduit, de-a lungul timpului, Prefectura Arad și Direcția Generală a Finanțelor Publice. În prezent, are titulatura de „Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.”

Palatul Neumann

Palatul Neumann, construit în trecut ca reşedinţă privată, cu o arhitectură deosebită, adăposteşte astăzi spaţii comerciale şi spaţii ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad.

Hotelul „Ardealul”

Hotelul Ardealul Arad, cu denumirea lui istorică de „Grand Hotel Crucea Albă”, a fost fondat în anul 1841 și este un hotel cu tradiție. Amplasat în centrul orașului, lângă Teatrul de Stat.

Turnul de Apă

Turnul de Apă a servit, în trecut, la aprovizionarea cu apă a orașului și la semnalarea incendiilor. Astăzi, acesta este declarat un mini-muzeu al apei, care găzduiește expoziții tematice.

Fosta Prefectură

De-a lungul timpului, clădirea a găzduit Prefectura Arad, devenind apoi sediul mai multor instituții - redacţia publicaţiilor „Adevărul” şi „Observator”, Rectoratul Universităţii „Aurel Vlaicu”.

Palatul Andrenyi

Palatul Andrenyi este situat în centrul orașului, pe Bulevardul Revoluţiei, în apropierea Palatului Administrativ. Acesta adăpostește sălile de curs ale Palatului Copiilor din Arad.

Palatul Cenad

Palatul Cenad, situat pe Bulevardul Revoluţiei, este una dintre cele mai frumoase clădiri din oraşul Arad. Aspectul impunător al Palatului, caracteristic pentru arhitectura de secol al XIX-lea.

Catedrala Romano-Catolică

Catedrala Romano-Catolică, închinată Sf. Anton de Padova, a fost construită între anii 1902-1903 în locul unei biserici baroce, după planurile lui Emil Tabakovits, renumit arhitect arădean.

Crucea Martirilor Unirii

Monumentul este una din operele arhitectului arădean, Silvestru Răfiroiu (1902-1961). Acesta a fost realizat în memoria preoţilor martiri ortodocşi români din 1918-1919.

Biserica Evanghelică Luterană

Biserica Evanghelică Lutherană, purtând pseudonimul „Biserica Roşie” din Arad, a fost concepută de către arhitectul Ludovic Szántay în stil neogotic. Clădirea a fost realizată de Iosef Frick.

Parohia Lutherană

Reședința Parohiei Lutherane din Arad este situată în incinta Palatului Luther de pe str. Blajului nr. 2, clădire construită potrivit planurilor arhitectului arădean Ludovic Szantay.

Palatul Szántay

Palatul arhitectului arădean Lajos Szántay este situat la intersecția străzii Horia cu strada Episcopiei. Clădirea este o realizare spectaculoasă a proprietarului, construită în 1905.

Palatul Hermann Gyula

Palatul Hermann Gyula, unul dintre cele mai pretențioase palate de pe principalul bulevard al orașului Arad, a fost ridicat în stil eclectic la începutul anilor 1880 de către Gyula Hermann.

Palatul Bohuş

Clădirea de dimensiuni impozante, inaugurată în 1913, a fost concepută de arhitectul Lajos Szántay. În această clădire s-a deschis primul cinematograf al oraşului.

Fosta Bancă de Credit

Banca a fost deschisă în Arad în anul 1840, fiind una din primele instituţii de acest gen din Transilvania. Clădirea eclectică, bogată în elemente de ornamentaţie barocă şi clasicistă.

Catedrala Veche

Catedrala „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” este un monument de arhitectură barocă din municipiul Arad. Edificiul a fost construit între anii 1862-1865 sub conducerea arhitectului Anton Ziegler.

Palatul Băncii Naţionale

Palatul Băncii Naționale este un imobil situat pe Bulevardul Revoluției, municipiul Arad. A fost construit între anii 1909-1910 după planurile arhitectului József Hubert din Budapesta.

Palatul Justiţiei

Clădirea Palatului de Justiţie a fost ridicat în 1892 în stil eclectic, purtând însă şi amprenta barocului austriac clasicizant. Este situată în parcul de pe malul drept al Mureşului.

Sinagoga Neologă

Sinagoga Neologă din Arad este un lăcaș de cult evreiesc din municipiul Arad, localizat pe Str. Tribunul Dobra nr. 10. Ea a fost construită în perioada 1827-1834, în stil grec, toscan.

Bustul rabinului Chorin Aron

Operă a sculptorului Iacob Guttman, bustul marii personalităţi a culturii evreieşti Chorin Aron a fost amplasat în 1851. Actualmente se poate vizita doar cripta rabinului în Cimitirul Evreiesc.

Palatul Trezoreriei

Palatul Administrației Financiare, cunoscut și ca Trezoreria este un edificiu situat pe Bulevardul Revoluției din municipiul Arad. A fost construit în stil eclectic la sfârșitul secolului XIX.

Fosta bancă „Victoria”

Clădirea a fost ridicată ca sediu al Băncii Române „Victoria” la finalul secolului al XIX-lea. La parter a funcţionat multă vreme Agenţia CEC, iar astăzi este sediul unei Bănci Comerciale.

Palatul Albert Szabó

Palatul Albert Szabó de pe Bulevardul Revoluţiei numărul 92, un alt exemplu de schimbare a faţadei edificiului cu parter şi două etaje, care datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Hanul Boul Roșu

În acestă clădire au avut loc importante evenimente sociale pentru viața politică și culturală ale vremii, dar și pentru comunitatea etnicilor sârbi, germani și maghiari din Municipiul Arad.

Casa cu lacăt

„Casa cu lacăt”, un important obiectiv turistic al Aradului, amintește de evenimentele revoluţionare din 1848-1849. Clădirea este fosta reşedinţă a poliţiei secrete imperiale austriece.

Hanul „A.B.C.- ul de Aur”

Hanul a fost un depozit comercial în stil neorenascentist. La colţul clădirii, pe deasupra balconului a fost asezată o tablă de marmoră roşie cu inscripţia germană „Zum goldenen ABC”.

Vechiul Cazinou

Vechiul Cazinou, construit în jurul anului 1872, a fost un centru intens frecventat de lumea mondenă a Aradului de odinioară, oferind o panoramă remarcabilă și o mare diversitate de evenimente.

Biserica Sârbească

Biserica Sârbească este un lăcaș de cult ridicat în Arad între anii 1698-1702, în perioada colonizării sârbești. De-a lungul timpului, acesta a fost modificat și restaurat în repetate rânduri.

Palatul Sârbesc

Palatul este situat în Piata Sârbească din orașul Arad, inițial fiind o casă de raport, în prezent este sediu al Oficiului Parohial Ortodox Sârb. A fost ridicat la începutul secolului al XX-lea.

Casa Gotică

Casa Gotică a aparținut, de-a lungul timpului, unui număr de aproximativ 14 proprietari, care au ales să o utilizeze fie ca locuință familială, fie ca ambulatoriu medical pentru evrei.

Palatul Nádasdy

Situat pe strada Meţianu, nr. 2, Palatul Nadasdy este un frumos exemplar al perioadei geometrice a stilului Jugendstil. Clădirea cu parter şi două etaje a fost realizată în anul 1904.

Casa Anton Czigler

Proprietarul era Anton Czigler, primul arhitect şef al comitatului. Până la primul război mondial faţada clădirii a fost modificată de mai multe ori, azi păstrând elementele stilului eclectic.

Podul Traian

Podul Traian din Arad, construit între 1910-1913, traversează râul Mureş asigurând legătura atât a traficului rutier cât şi a liniilor de tramvai, între centrul orașului şi cartierul Aradul Nou.

Casa fostei vămi

Vama Veche, construită în anul 1907, a folosit ca punct vamal de intrare a mărfurilor în piețele Aradului. Pe faţada clădirii cu un etaj în stil secession se distinge stema oraşului.

Ansamblul Cetății Aradului

Ansamblul Cetății Aradului cuprinde trei importante obiective arhitecturale: Cetatea Aradului, șanțul de apărare cu val de pământ în exterior și Biserica Franciscană.

Casa lui Vasile Goldiş

Clădirea a fost ridicată în a doua parte a secolului XIX, în stil eclectic. În clădirea cu un etaj a funcţionat în perioada 1911-1916 redacţia ziarului „Românul”, organ al Partidului Naţional.

Mormântul lui Vasile Goldiş

Mormântul familiei Goldiș, Vasile și Elena, se află la intrarea principal în Cimitirul Eternitatea din Arad. Vasile Goldiș a fost un mare pedagog şi om politic al României.

Casa lui Ştefan Cicio-Pop

În acest edificiu ridicat în stil eclectic, a locuit marele politician român, Ștefan Cicio-Pop, membru al Partidului Naţional Român și deputat în parlamentul de la Budapesta.

Biserica Franciscană

Biserica Franciscană a fost construită de către călugării franciscani ai „Ordinului Sfântul Francisc d’Assisi”. Ulterior, Cetatea Aradului a fost ridicată în jurul acestei biserici.

Cetatea Aradului

Actuala cetate a Aradului este unul din cele mai importante monumente istorice existente, în momentul de faţă în zona de vest a ţării. Ridicată în a doua jumătate a secolului al XVIII -lea,

Şant de apărare

Actuala cetate a Aradului este unul din cele mai importante monumente istorice existente, în momentul de faţă în zona de vest a ţării. Ridicată în a doua jumătate a secolului al XVIII -lea.

Preparandia Română

Instituţia înfiinţată la ordinul împăratului Francisc I şi-a deschis porţile în 1812, fiind cea mai veche şcoală pedagogică românească din regiune. Primul director a fost Dimitrie Țichindeal.

Monumentul celor 13 generali

Obeliscul dedicat memoriei celor 13 generali martiri ai Revoluţiei maghiare de la 1848 a fost dezvelit în 6 octombrie 1881, fiind amplasat în locul unui monument din piatră mai modest.

Şcoala Normală de Fete

Clădirea de pe Strada Lucian Blaga este în prezent parte a Liceului Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”, fiind declarată monument istoric. Inițial, aici a funcționat Școala Normală de Fete.

Teatrul Vechi

Teatrul vechi sau Teatrul Hirschl este un monument istoric pe care istoria locală și națională o socotește drept cel mai vechi edificiu teatral permanent de pe teritoriul actual al României.

Mormântul Elenei Ghiba Birta

Elena Ghiba Birta (1801-1864) a fost o protectoare de seamă a învăţământului românesc arădean. În august, 1919, se decide înfiinţarea Liceului de Fete din Arad.

Casa Iacob Hirschl

Casa Hirschl, situată în Piața Avram Iancu din Arad, este una dintre cele mai vechi case de locuit din oraș. Clădirea găzduiește Sediul Casei de Cultură a Municipiului.

Casa poetului Tóth Árpád

Poetul maghiar Tóth Árpád (1886-1928) s-a născut în Arad în această clădire. Casa a fost identificată în 1931, când în curte au fost găsite diferite pietre cioplite de tatăl poetului.

Gimnaziul Român de Fete

Iniţial clădirea a găzduit Școala Română de Fete din Arad. A fost finalizată în decursul anilor 1912-1913. Astăzi clădirea adăpostește secția TBC a Spitalului Clinic Municipal Arad.

Fosta Academie Teologică

Clădirea Seminarului și a Teologiei Ortodoxe din Arad, unificate până în anul 1876, a fost ridicată în anul 1885. Clădirea poartă caracreristicile stilurilor clasicist şi renascentist.

Gimnaziul de băieţi

Clădirea actualului Grup şcolar de Industrie Alimentară a fost ridicată în 1887 în locul fostului gimnaziu minorit. Gimnaziul minorit îşi avea sediul în acest loc între 1801-1872.

Casa Neo-românească

Clădirea a fost construită în perioada interbelică, 1910-1920, într-un stil architectural atipic Aradului, stilul neoromânesc. Actualmente, clădirea găzduiește o reședință familială.

Palatul Iosif Steiner

Palatul Iosif Steiner, a fost construit în 1910, după planurile proprietarului, în stil Secession. Până în preajma anului 1948, această clădire a găzduit loja masonică evreiască „B’nai Brit Or”.

Palatul Kohn

Palatul Kohn Jószef, aflat pe strada Episcopiei, nr. 9, impunător edificiu în stil Jugendstil, a fost construit în anul 1905, conform planurilor arhitectului Szántay Lajos.

Palatul Reinhardt

Palatul Reinhardt situat pe B-dul Revoluţiei nr. 90, impunător edificiu cu parter şi două etaje, a fost construit la începutul secolului al XIX-lea. În 1898 îşi schimbă înfăţişarea.

Casa „Dengl”

Imobilul, numit Casa „Dengl”, a fost ridicat la sfârşitul secolului al XIX-lea în stil eclectic, având faţada împodobită cu elemente decorative şi statui similare stilului antic grecesc.

Clădirea Diecezanei

Palatul Diecezanei din Arad, ridicat în 1908, este un edificiu istoric amplasat pe strada Mihai Eminescu, la numărul 18 şi este administrată de Arhiepiscopia Aradului.

Băile „Simay”

Clădirea a gazduit băile publice Simay din Arad. Proprietarul acestei clădiri a fost Simay Isvan. Actualmente, în această clădire funcționează unul dintre cluburile selecte ale orașului.

Palatul Kovács

Palatul Kovács este un edificiu situat pe strada Vasile Milea. A fost construit la începutul secolului al XX-lea de către văduva lui Kovács Arthur, fostul proprietar al Cafenelei Abbazia.

Palatul Rozsnyai Mátyás

Palatul farmacistului savant Mátyás Rozsnyai, situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 1, este un edificiu cu parter şi două etaje, de mari dimensiuni, construit la jumătatea secolului al XIXlea.

Palatul Földes Kelemen

Palatul farmacistului Földes Kelemen de pe strada Ştefan Cicio Pop nr. 16, opera arhitectului Milan Tabacovici, a adăpostit şi o farmacie a cărei mobilier, este în continuare parţial păstrat.

Casă – Strada Episcopiei 18

Casa declarată monument istoric a fost ridicată în anul 1908, în stil Secession cu elemente Art-Nouveau. Este prevăzută cu parter și un etaj superior, care adăpostesc astăzi locuințe familiale.

Statuia Sfântului Nepomuk

Statuia Sfântului Ioan de Nepomuk este cel mai vechi monument al oraşului (1729), deşi în prezent, statuia originală se află în incinta bisericii Romano-Catolice din Arad.

Casa de raport Tüdös

Casa de raport a inginerului şef Tüdös Bela, situată pe Bulevardul Revoluţiei nr. 40, a fost construită în anul 1902, în stil Art Nouveau, după planurile arhitectului arădean Kövér Lajos.

Palatul Fényves

Palatul arhitectului Károly Fényves, de pe str. Octavian Goga nr. 3, colţ cu str. Gyula Szalacz, este un edificiu construit în 1897, în stil Secession, după planurile proprietarului.

Palatul Suciu

Palatul doamnei Maria Suciu, soţia unuia dintre corifeii Marii Uniri de la 1918, doctorul arădean Ioan Suciu, este situat pe strada Blajului nr. 3, fiind construit între anii 1906-1907

Palatul Rónai

Palatul văduvelor Rónai este o casă de raport cu parter şi două etaje, situată pe str. Gheorghe Popa de Teiuş, nr. 9 și construită în 1905, de arhitectul Steiner Iosif.

Casă – Strada Episcopiei 46

Clădirea declarată monument istoric a fost zidită în anul 1910, în stil Secession. Actualmente clădirea cu demisol, parter și două etaje superioare, găzduiește locuințe familiale.

Casă de raport

Clădirea situată pe strada Crișan, în apropierea Pieței Mihai Viteazul, nr. 10, a fost ridicată la începutul sec. al XX-lea, în jurul anului 1905. Edificiul a fost construit în stilul Secession.

Casă – Lucian Blaga 7

Palatul a fost ridicat în anul 1897 în stil Jugendstil/Art-Nou. Actualmente, clădirea cu parter și trei etaje, găzduiește locuințe familiale, spații comerciale și parohia greco-catolică din Arad.

Casă – Mihai Eminescu 6

Clădirea situată pe strada Mihai Eminescu la nr. 6 datează din anul 1907, fiind construită în stil Secession. Astăzi, etajele superioare sunt ocupate de locuințe familiale.

Casă, azi grădiniţă

Clădirea declarată monument istoric a fost ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea, mai exact în intervalul 1890-1900 în stil eclectic. Actualmente, clădirea găzduiește o Grădinița.

Casă – Mihai Eminescu 10

Clădirea a fost ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea, în stil Secession cu elemente Art Nouveau. Actualmente, clădirea cu parter și trei etaje superioare, găzduiește locuințe familiale.

Casă – B-dul Revoluţiei 99

Clădirea declarată monument istoric este situată pe Bulevardul Revoluției la nr. 99, pe o porțiune stradală care la începutul sec. al XX-lea se numea strada col. Teodor Pirici.

Casă familială

Acest imobil cu parter și două etaje a fost ridicat în anul 1897 în stil neobaroc. Este situat pe strada Ilarie Chendi, nr.1-3, în prezent fiind constituit din locuințe private.

Casă – B-dul Revoluţiei 74

Clădirea a fost construită la sfârșitul secolului al XIX -lea, în jurul anilor 1890. Edificiul cu parter și două etaje superioare poartă caracteristici de influență neo-barocă.

Palatul Tabacovici

Palatul Tabacovici este un exemplar inedit al secessionului vienez, fiind construit între anii 1850-1875. Clădirea a aparținut familiei marelui arhitect arădean Emil (Milan Tabacovici).

Templul Masonic

Clădirea a servit ca sală de ceremonii masonice. Așadar, în jurul anului 1902, Loja Concordia a cumpărat terenul din incinta Şcolii de Arte şi Meserii în vederea construirii acestui templu.

Palatul „Tribunei”

Clădirea este cunoscută de doctorului Oncu. De la darea sa în folosinţă şi până în anul 1912, edificiul a adăpostit pe lângă apartamente, redacţia ziarului „Tribuna” , precum şi Editura Tribuna.

Biserica Catolică – Aradul Nou

Prima Biserică romano-catolică din Aradul Nou a fost construită de şvabii colonizaţi aici. Pe acelaşi loc a fost construită actuala clădire în stil baroc ce datează între anii 1812-1821.

Biserica Cuvioasa Paraschiva

Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din incinta Spitalului Clinic Judeţean al municipiului Arad este monument istoric ce datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea.

Parohia catolică – Aradul Nou

Clădirea este cea mai veche casă de locuit din municipiu. A fost ridicată în anul 1725, pentru scurt timp slujind ca mânăstire franciscană, apoi devenind parohia comunităţii romano catolice.

Casa Beller

Clădirea este o casă tipică a burghezului şvab înstărit, fiind construită în prima jumătate a secolului XIX. Clădirea a purtat câteva elemente a stilului barocului târziu în special ornamentaţia.

Statuia Sfântului Florian

Statuia Sfântului Florian din Aradul-Nou este printre puținele statui, cu o asemenea reprezentare simbolică, care au pătruns în regiunea de vest a teritoriului actual al României.

Fosta fabrică de bere

Fosta Fabrică de Bere din Aradul Nou este cea mai veche clădire industrială a orașului, fiind ridicată în 1782 de către familia contelui Zselánszky. În marea parte a existenței sale.

Spitalul Clinic Municipal Arad

Clădirea actualului Spital Clinic Municipal din Arad a fost ridicată în decursul anului 1833. În acest spital a avut loc prima operație cu anestezie din Arad, efectuată de medicul Janos Csiky.

Sediul Gărzii Naţionale

Clădirea este construită în anul 1908 după planurile arhitectului Emil Tabacovici. Clădirea a găzduit pentru o scurtă perioadă de timp Comandamentul Suprem al Gărzii Naţionale Române.

Clinica de Pediatrie

Clinica de Pediatrie sau vechiul Spital de Copii, situat pe Calea Victoriei nr. 1 din municipiul Arad, a fost ridicat în anul 1905, după planurile arhitectului arădean Emil Tabacovici.

Fostul sediu al Fabricii „Astra”

Precursoare a firmei Astra Vagoane a fost Fabrica de Mașini. Astra Vagoane și Turnătorie de Fier, înființată în anul 1891 a fost prima fabrică de locomotive cu abur din Transilvania.

Castelul Nopcea

„Castelului Nopcsa”, Clădirea cu două nivele a fost construită la intersecţia secolelor XVIII-XIX. în stilul conacelor de provincie de către familia conte Zselánszky.

Fabrica de spirt şi drojdie

Fabrica a fost fondată în anul 1851 de către Adolf Neuman, venit din Boemia. În urma unor incendii de proporţii, în anul 1884 a fost finalizată actuala clădire, cea mai modernă fabrică a vremii.

Vechiul Cămin al Muncitoriului

Vechiul Cămin al Muncitoriului de pe strada Paris a fost inaugurat într-o dată simbolică mișcării muncitorești, 1 mai, 1913, edificiul servind ca sediu al Partidului Social Democrat.

Şcoala Evreiască din Arad

Prima școală evreiască din Arad a fost înființată în anul 1832, sub îndrumarea rabinului șef, Aaron Chorin. Școala, descrisă ca deținând „statuie și clădire proprie”,

Sediul Asociației Muncitorilor

. Asociaţia Generală a Muncitorilor din Arad a fost printre primele organizaţii de masă a proletariatului socialist din România, care şi-a bazat programul politic pe ideile marxiste.

Bustul lui A.D. Xenopol

Alexandru Dimitrie Xenopol este considerat printre cei mai mari istorici ai poporului român, alături de Nicolae Iorga. Bustul său a fost amplasat pe Aleea personalităților arădene, în 1929.

Bustul lui Theodor Ceontea

Theodor Ceontea a fost dascălul Preparandiei arădene, membru al conducerii Reuniunii Învăţătorilor Români. A fost autorul mai multor manuale şcolare şi scrieri pedagogice.

Bustul lui Gh. Popa de Teiuș

Gheorghe Popa de Teiuș a fost un politician de frunte al comunității românilor din Comitatul Arad. A luptat pentru drepturile românilor şi pentru liberalizarea limbii române.

Bustul lui Ioan Russu-Șirianu

Ioan Russu Șirianu a fost un politician de seamă, erudit al istoriei și ziarist talentat. S-a consacrat în istoria României în calitate de lider al mişcărilor de emancipare naţională a românilor.

Bustul lui Mircea V. Stănescu

Avocatul Mircea Vasiliu Stănescu a fost un fruntaș de seamă al mișcării naționale a românilor din orașul Arad. Bustul său a fost amplasat pe Aleea personalităților arădene în anul 1938.

Bustul lui Petru Pipoș

Bustul lui Petru Pipoș a fost amplasat pe Aleea personalităților arădene în anul 1937. Reprezentarea sculpturală a renumitului profesor poartă semnătura aristului Marcel Olinescu.

Bustul lui George Coșbuc

George Coșbuc este cunoscut ca „Poetul Ţărănimii”, de-a lungul vieții sale având multiple legături cu oraşul Arad. Bustul său a fost amplasat pe Aleea personalităților arădene în anul 1929.

Vila Reisinger

Vila inginerului-arhitect Sándór Reisinger, str. Octavian Goga, nr. 2, construită după planurile proprietarului, se remarcă prin brâul cu mozaic amplasat deasupra ferestrelor.

Casa lui Bruchner Lipót

Palatul numit și „Casa cu faianţa albastră” este o clădire în stil eclectic, având un amalgam de elemente decorative diverse, inclusiv Secession. Clădirea a fost construită în anul 1910.

Vila lui Ödön Nachtnébel

Vila lui Ödön Nachtnébel, situată pe strada Elena Ghiba Birta, la nrumărul 18, construită în 1911 după planurile lui Milan Tabacovici, este o casă de raport cu parter şi un etaj.

Casă – B-dul Decebal 14

Clădirea cu demisol, parter și un etaj superior, situată pe Bulevardul Decebal colț cu str. Aviator Georgescu, a fost ridicată în anul 1903 într-un stil arhitectural caracteristic Aradului.

Casă de raport – Episcopiei 3

Palatul de pe str. Episcopiei nr. 3 este o construcție de tip casă de raport, cu parter şi trei etaje, care se remarcă prin diversitatea decorativă şi multitudinea materialelor utilizate.

Antrepozitul Andrényi nr. 5

Antrepozitul a fost construit între1890-1900 de familia de comercianţi Andrényi, originară din Şiria. Baronul Andrényi deţinea un magazin de produse feroase pe B-dul Revoluţiei.

Casă – Strada Unirii 13

Clădirea declarată monument istoric este un o ilustrare reușită a Secessionului arădean de la începutul sec. al XX-lea. Edificiul actualmente încorporează locuințe familiale.

Antrepozitul Andrényi nr. 7

Antrepozitul situat pe strada Unirii nr. 7, atrage atenția trecătorilor prin structura sa unică și impunătoare, fiind printre primele clădiri în stil Secession de pe teritoriul orașului Arad.

Casă – Strada Unirii 11

Clădirea situată pe strada Unirii la numărul 11 a fost construită la începutul secolului al XX-lea, în stil Secession. Construcția conține un parter și două etaje superioare.

Casă – Strada Unirii 12

Această casă deosebită a fost construită în stil Secession, Edificiul cu demisol, parter și trei etaje superioare găzduiește locuințe familiale, iar la demisol, un spațiu comercial.

Casă – Strada Unirii 14

Clădirea a fost ridicată la începutul secolului al XX-lea, în stil Secession, la comanda lui Domany Ștefan, un renumit comerciant de covoare, furnizor al curții regale și imperiale.

Casă – Mihai Eminescu 36

Clădirea declarată monument istoric a fost ridicată în anul 1906, în stil eclectic. Actualmente clădirea cu parter și două etaje superioare, găzduiește locuințe familiale și un cabinet medical.

Casă de raport

Clădirea declarată monument istoric a fost ridicată în anul 1912 în stil neo-baroc, pe bulevardul principal al Aradului. Actualmente, clădirea găzduiește locuințe familiale.

Casă – Alexandru Gavra 6

Clădirea declarată monument istoric a fost ridicată la începutul secolului al XX-lea, în stil Jugendstil. Adresa postbelică a acestei clădiri a fost strada Luxemburg Rosa, numărul 1.

Casă – Aviator Georgescu 11

Clădirea declarată monument istoric a fost construită în anul 1883 în stil neo-baroc, purtând elemente arhitecturale renascentiste. Actualmente, edificul găzduiește locuinţe private.

Casă de raport

Palatul declarat monument istoric este situat pe Bulevardul Revoluției, nr.29, fiind construit între anii 1910-1913. Clădirea cu parter și două etaje superioare a fost ridicată în stil eclectic.

Casă – Aviator Georgescu 11A

Clădirea, care actualmente găzduiește locuințe private, a fost construită în stil Secession specific caselor de raport de la începutul secolului XX și finalizată în anul 1913.

Casă – Gh. Popa de Teiuș 8

Casa declarată monument istoric a fost construită la sfârșitul sec. al XIX-lea, în anul 1911 în stil Secession. Actualmente, parterul și cele două etaje superioare găzduiesc locuințe familiale.

Casă – Gr. Alexandrescu 16

Clădirea de pe Strada Grigore Alexandrescu numărul 16, fost ridicată la sfârșitul secolului al XVIII-lea (1790-1800). Edificiul cu demisol și parter, actualmente adăpostește locuințe familiale.

Casă – Tudor Vladimirescu 3

Clădirea declarată monument istoric a fost ridicată la începutul secolului al XX-lea, în jurul anului 1910. Este construită în stil neobaroc, tipic arhitecturii Aradului, din vremea respectivă.

Casă – Tudor Vladimirescu 17

Clădirea declarată monument istoric a fost ridicată în anul 1913, în stil Jugendstil. Actualmente, clădirea, cu parter și două etaje superioare, găzduiește locuințe familiale.

Casă – Elena Ghiba Birta 16

Clădirea situată pe strada Elena Ghiba Birta, declarată monument istoric a fost ridicată în anul 1907 în stil Secession. Actualmente clădirea găzduiește locuință familială.

Casă de raport

Palatul declarat monument istoric este situat pe Bulevardul Revoluției la nr. 33, fiind construit în anul 1913. Clădirea cu parter și două etaje superioare a fost ridicată în stil Jugendstil.

Casă – Nicolae Grigorescu 7

Clădirea proiectată de arhitectul arădean Silvestru Răfiroiu se deosebește de ansamblul arhitectural înconjurător, având un parter și două etaje în stil Bauhaus.

Casă de raport

Frumoasa clădire a fost construită la începutul secolului al XX-lea în stilul architectural eclectic. Clădirea, astăzi, dispune de un demisol care găzduiește diferite spații comerciale.

Casă – Strada Preparandiei 2

Clădirea declarată monument istoric a fost ridicată la sfârsitul secolului al XVIII-lea, mai exact în perioada anilor 1790-1800. Clădirea a fost ridicată la marginea străzii Preparandiei.

Mănăstirea „Sf. Simeon”

Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul“ este un reprezentativ monument din secolul al XVII-lea din vestul țării și, totodată, un veritabil centru de rezistență al Ortodoxiei românesti.

Biserica Mănăstirii din Gai

Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul“ este un reprezentativ monument din secolul al XVII-lea din vestul țării și, totodată, un veritabil centru de rezistență al Ortodoxiei românesti.

Biserica „Sf. Petru şi Pavel”

Ansamblul din cartierul Gai a fost ridicat de episcopul Sinesie Jivanovici, între anii 1760-1762. În curtea mănăstirii se află Biserica de lemn „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Fosta reşedinţă episcopală

Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul“ este un reprezentativ monument din secolul al XVII-lea din vestul țării și, totodată, un veritabil centru de rezistență al Ortodoxiei românesti.

Corpul nou al Mănăstirii Gai

Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul“ este un reprezentativ monument din secolul al XVII-lea din vestul țării și, totodată, un veritabil centru de rezistență al Ortodoxiei românesti.

Corpul vechi al Mănăstirii Gai

Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul“ este un reprezentativ monument din secolul al XVII-lea din vestul țării și, totodată, un veritabil centru de rezistență al Ortodoxiei românesti.

Mormântul lui Ioan Petranu

Coriolan Petranu a fost primul istoric de artă român din Transilvania. În activitatea sa a fost influențat de scrierile profesorului său, Josef Strzygowski, adoptând metoda acestuia.

Cetatea Șoimoș, dealul „Cioaca Tăutului”, cartier Şoimoş, oraşul Lipova

Ruinele Cetăţii Şoimoş (Solymos) se pot observa şi astăzi pe dealul “Cioaca Tăutului” la altitudinea de 129 metri.

Cetatea medievală Şiria, ruine, sat Şiria, comuna Şiria, situată deasupra localităţii

Ruinele cetăţii medivale Şiria sunt situate la o distanţă de 2 km Est de localitatea Şiria, în vârful dealului ce domină drumul spre releul TV.

Cetatea Dezna, sat Dezna, comuna Dezna

Ruinele Cetăţii Dezna sunt situate pe dealul Ozoiu, aflat pe malul drept al râului Moneasa, la extremitatea de Nord-Est a satului Dezna.

Ruinele Abaţiei benedictine, sat Bulci, comuna Bata

Ruinele abiaţiei benedictine sunt localizate în perimetrul numit „La Cetate” din satul Bulci, judeţul Arad, la 500 m Nord de cimitir și la 10 m Vest de Mureș.

Castelul Mocsony, sat Bulci, comuna Bata

Castelul Mocsony de la marginea localităţii Bulci este situat la cca. 400 m de râul Mureș, fiind atestat documentar între anii 1850 – 1900.

Situl arheologic “La cetate”, sat Bulci, comuna Bata

Situl arheologic ,,La Cetate” este localizat în satul Bulci, din comuna Bata, în spatele conacului Mocioni, pe malul Mureşului.

Abație, punct „Cetatea Turcească”, oraş Pâncota

Abaţia benedictină, descoperită în punctul arheologic „Cetatea Turcească”, de lângă oraşul Pâncota, datează din epoca medievală timpurie a secolului XIII.

Sit arheologic, punct de cercetare „Cetatea”, oraş Pâncota

Situl arheologic localizat în punctul de cercetare arheologică „Cetatea”, de lângă oraşul Pâncota, este compus dintr-o

Cetate medievală, punct „Cetatea Turcească”, oraș Pâncota

Cetatea medievală cunoscută ca "Cetatea turcească" reprezintă un edificiu de pământ fortificat cu şanţ exterior, relativ

Castelul Dietrich Schulkowsky din Pâncota

Castelul Dietrich Schulkowsky este localizat în centrul oraşului Pâncota, datând din anii 1825 – 1840.

Ansamblul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, Lipova

Ansamblul Bisericii ortodoxe cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este situat pe strada 9 Mai

Ansamblu urban Pâncota

Ansamblul urban Pâncota cuprinde zona dintre Hanul (vechi) de poștă și Castelul Schulkovschy, de-a lungul străzii Tudor Vladimirescu.

Ansamblul urban Lipova

Ansamblul urban Lipova cuprinde strada Nicolae Bălcescu, între Primăria oraşului, Bazarul Turcesc „Sub Dughene”, precum şi Biserica ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Bazarul Turcesc „Sub dughene”, Lipova

Bazarul Turcesc, cunoscut şi sub denumirea Bazarul „Sub dughene”.

Școala românească, azi școală generală, Lipova

Clădirea vechii şcoli româneşti din Lipova, situată pe strada 9 Mai, nr.1. oraş, a fost ridicată în anul 1819 în stil baroc.

Biserica „Sfânta Maria”- Radna

Pe “Dealul Popilor” se găseşte Basilica “Minor Maria”, biserică de cult franciscan, situată în cartierul Radna, oraşul Lipova.

Mănăstirea „Sfânta Maria”- Radna

Pe “Dealul Popilor” se găseşte  Basilica “Minor Maria”, biserică şi mănăstire de cult franciscan.

Cetatea medievală Tauț

Cetatea medievală Tauţ, localizată în punctul „Dealul înalt”, aparţine de satul Tauţ

Situl arheologic de la Tauț, punct „La Cetate”

Situl arheologic „La Cetate”, este localizat pe o terminaţie a“Dealului înalt”, care coboară spre est

Aşezare “La Movile” – “Ot Holom”, comuna Vladimirescu

Aşezarea din punctul "La Movile" ("Ot Holom") este amplasat la Est de comuna Vladimirescu

Aşezare, “La Movile” – “Ot Holom”, comuna Vladimirescu

Aşezarea din punctul "La Movile" ("Ot Holom"), este amplasată la Est de comuna Vladimirescu, la aproximativ 200 de metri în stânga şoselei Arad – Deva (E68)

Morminte Tumulare, “La Movile” – “Ot Holom”, Vladimirescu

Mormintele tumulare din punctul "La Movile" ("Ot Holom"), sunt amplasate la Est de comuna Vladimirescu

Sit arheologic “La Movile” – “Ot Holom”, comuna Vladimirescu

Situl arheologic din punctul "La Movile" ("Ot Holom"), este amplasat la Est de comuna Vladimirescu

Ansamblul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”, Nădlac

Ansamblul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”, este alcătuit din: clădirea bisericii ortodoxe cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” și incinta cu gard de fier forjat

Ansamblul urban Nădlac

Ansamblul urban Nădlac este situat în localitatea Nădlac şi este alcătuit din zona din jurul bisericii evanghelice slovace, școala slovacă, școala generală, respectiv biserica romano-catolică.

Biserica slovacă evanghelică, Nădlac

Biserica slovacă evanghelică de confesiune augustină, este situată în Piaţa Unirii, nr.5, în oraşul Nădlac, fiind construită între anii 1812 – 1822

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, Nădlac

Biserica ortodoxă cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Nădlac este ridicată între anii 1812-1822. Edificiul este realizat în stilurile baroc şi rococo

Ansamblul Castelului Teleki-Mocsony din Căpâlnaș

Ansamblul Castelului Teleki–Mocsony este localizat în satul Căpâlnaş, fiind alcătuit din vechea reşedinţă nobiliară,  anexele gospodăreşti şi parcul dendrologic

Castel Teleki-Mocsony din Căpâlnaș, comuna Birchiş

Castelul Teleki–Mocsony este localizat în satul Căpâlnaş, element al ansamblului nobiliar alcătuit din vechea reşedinţă, anexele gospodăreşti şi parcul dendrologic

Biserica de lemn „Sfântul Mucenic Dimitrie” din Buceava-Şoimuș, comuna Brazii

Biserica este situată în satul Buceava-Șoimuș, nr.71 B,  comuna Brazii

Biserica de lemn „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Mădrigești, comuna Brazii

Biserica este localizată în satul Mădrigeşti, comuna Brazii, datând din secolul al XVIII-lea

Ansamblul Castelului Konopi din Odvoş, comuna Conop

Ansamblul Castelului Konopi este localizat la marginea satului Odvoş, comuna Conop

Castelul Konopi din Odvoş, comuna Conop

Castelului Konopi este localizat la marginea satului Odvoş, comuna Conop

Conacul Ștefan Cicio-Pop, azi școală generală, din Conop

Conacul marelui om de stat Ştefan Cicio-Pop, corifeul Marii Unirii din 1918, este situată în localitatea Conop

Zidurile Mănăstirii „Eperyes” din Chelmac, comuna Conop

Mănăstirea Eperyes este situată la Est de oraşul Lipova, pe malul sudic al rîului Mureş, în apropierea localităţii Chelmac

Cetatea de pământ Hindec din Covăsînț

Cetatea de pământ Hindec este localizată în comuna Covăsânţ, la 350 m Est de satul Covăsînţ

Cetatea medievală Tornea din Covăsînț

Cetatea medievală „Tornea” este localizată în vârful dealului Cioaca-Tornea, din vecinătatea satului Covăsînţ. Cetatea medievală datează din perioada secolelor XIII-XIV

Turnul de biserică din Covăsînț

Turnul de biserică realizat în stil gotic, este localizat în satul Covăsînţ, la nr. 42, datând din secolul al XIV-lea.

Biserica de lemn „Buna Vestire” din Ciuntești, comuna Craiva

Biserica ortodoxă de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Ciuntești, comuna Craiva, datează din anul 1725

Ansamblul bisericii „Pogorârea Duhului Sfânt” din Dezna

Ansamblul bisericii ortodoxe cu hramul  „Pogorârea Duhului Sfânt”, este localizat în satul Dezna, pe strada Avram Iancu, nr. 62

Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” din Dezna

Biserica ortodoxă cu hramul  „Pogorârea Duhului Sfânt”, este localizată în satul Dezna, pe strada Avram Iancu, nr. 62

Ansamblul castelului “Kover-Appel” din Fântânele

Ansamblul Castelului “Kover Appel” este situat la numărul 116, în centrul localităţii Fântânele, fiind atestat documentar în anul 1824

Castelul “Kover-Appel” din Fântânele

Castelului “Kover Appel” este situat la numărul 116, în centrul localităţii Fântânele, fiind atestat documentar în anul 1824

Biserica romano-catolică,  „Îngerul Păzitor” din Fântânele

Biserica romano catolică “Îngerul Păzitor” este situată în parcul comunei Fântânele, la numerele 128-129, fiind ridicată în anul 1780

Situl arheologic “Mănăstirea Bizere”, punct „Fântâna Turcului”, sat Frumuşeni, comuna Frumuşeni

Situl arheologic „Mănăstirea Bizere” este situat într-o arie protejată a Comunei Frumuşeni, denumită “Fântâna Turcului”

Situl arheologic de la Frumușeni, Sat Frumușeni,  comuna Frumușeni

Situl arheologic este cunoscut  sub denumirea situl de la „Dosul caprei”, localizat lângă satul Frumuşeni

Biserica „Sf. Mucenic Dimitrie” din Ghioroc

Biserica ortodoxă cu hramul “Sfântului Mucenic Dimitrie” este situată în localitatea Ghioroc, datând din anul 1793

Casa “Sava Tekelja” din Cuvin, Comuna Ghioroc  

Casa “Sava Tekelja”, este situată pe strada principală la nr. 14, în localitatea Cuvin

Troița lui “Ioan Buteanu” din Guranhonţ

Troița lui Ioan Buteanu este situată în localitatea Gurahonț, la intrarea pe strada Iosăşel, după trecerea podului peste râul Crişul Alb

Biserica Voievodală „Adormirea Maicii Domnului”, sat Hălmagiu, comuna Hălmagiu

Biserica Voievodală a fost ridicată în jurul anului 1440, şi modificată în  secolul al XVIII-lea

Hanul „Birtul Mare” din Hălmagiu

Hanul „Birtul Mare”, fostă staţie de poştalion este situată pe strada Avram Iancu, la nr.25, în localitatea Hălmagiu, fiind atestat la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Monumentul “Eroilor Neamului” din Hălmagiu

Monumentul Eroilor Neamului din Hălmagiu a fost ridicat în stil classic, în anul 1933, după schiţele arhitectului arădean Silvestru Răfiroiu

Monumentul lui Avram Iancu din Hălmagiu         

Monumentul revoluţionarului paşoptist Avram Iancu, localizat în parcul central al localităţii Hălmagiu, a fost realizat în anul 1974

Troița Eroilor de la Podul Văii Băneştilor din Hălmagiu, comuna Hălmagiu

Troiţa Eroilor de la Podul Văii Băneştilor este situată pe strada Calea Moţilor, în locul numit “Valea Băneştilor”

Biserica de lemn „Pogorârea Sfântului Duh”,  sat Bodești, comuna Hălmagiu

Biserica ortodoxă de lemn cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, a fost ridicată în perioada anilor  1760-1766

Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavril” din Cristești, comuna Hălmagiu

Biserica ortodoxă de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavril”, a fost atestată documentar în anul 1860

Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului”, sat Agrişul-Mic, comuna Hăşmaş

Biserica de lemn cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” este localizată pe dealul din partea de nord a satului Agrişul Mic

Ansamblul urban Ineu, oraș Ineu

Ansamblul urban al oraşului Ineu este alcătuit din zona centrală, inclusiv cetatea medievală

Cetatea Ineului

Cetatea Ineului este situată în oraşul Ineu, Calea Traian, nr.2, pe malul râului Criş, fiind atestat documentar la mijlocul secolului al XVII-lea

Ansamblu Castelului Solymossy, Dealul Mocrii,  sat Mocrea, oraş Ineu

Ansamblul castelului “Solymossy” este situat la poalele dealului Mocrii, la 2 kilometri distanţă de oraşul Ineu

Castelul Solymossy, Dealul Mocrii, sat Mocrea, oraş Ineu

Castelul “Solymossy” este situat la poalele dealului Mocrii, nr. 1A, sat Mocrea, la 2 kilometri distanţă de oraşul Ineu

Ansamblul Castelului Cernovici din Macea

Ansamblul Castelului Cernovici este situat în centrul localităţii Macea, fiind atestat documentar între secolele XVIII – XIX

Castelul Cernovici, centrul localităţii Macea, comuna Macea

Castelul Cernovici (Csernovics) este situat în centrul localităţii Macea, fiind atestat documentar  între secolele XVIII – XIX

Parcul Botanic Macea – rezervație dendrologică – sat Macea, comuna Macea

Parc Botanic are o suprafaţă de peste 20 hectare și datează din anii 1850 – 1900

Biserică Reformată (Presbiteriană), în centrul localităţii Vânători, comuna Mișca

Biserica reformată-presibiteriană este localizată în centrul satului Vânători

Așezări neolitice,  Complexul de peșteri „Hoanca Coului”, „Izoi”, Munţii Codru-Moma, sat Moneasa, comuna Moneasa

Aşezările datate în era neolitică aparţin de Complexul de peşteri „Hoanca Coului”

Așezări paleolitice, Complexul de peșteri „Hoanca Coului”, „Izoi”, Munţii Codru-Moma, sat Moneasa,  comuna Moneasa

Aşezările datate în era paleolitică aparţin de Complexul de peşteri „Hoanca Coului”

Complexul de Peşteri  “Hoanca Coului” şi “Izoi”, Munţii Codru Moma, localitatea Moneasa, comuna Moneasa

Complexul de peșteri de la "Hoanca Coului" şi "Izoi" este localizat în Munţii Codru-Moma

Biserica, sat Cladova, comuna Păuliș, „Dealul Carierei”         

Biserica din arealul arheologic „Dealul Carierei”, este localizată în satul Cladova, comuna Păuliş, fiind datată  între secolele  XIV – XVI-lea.

Fortificație de pământ, sat Cladova, comuna Păuliș

Fortificaţia de pământ din Cladova este localizată în situl arheologic numit „Dealul Carierei”, fiind datat între secolele XII – XIII

Monumentul Eroilor de la Păuliş

Monumentul Eroilor de la Păuliş a fost ridicat în memoria luptelor din septembrie 1944

Ansamblul Castelului Salbek din Petriş 

Ansamblul Castelului Salbek datează din anii 1800-1850

Castelul Salbek, localitatea Petriş, comuna Petriş 

Castelul Salbek este localizat în centrul comunei Petriş, a fost realizat în stil neoclasic şi datează din anii 1800-1850

Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului”, sat Corbești, comuna Petriș

Biserica ortodoxă de lemn cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” datează de la începutul anilor 1800

Biserica de lemn „Sfântul Mucenic Dimitrie”, sat Roşia Nouă, comuna Petriş

Biserica ortodoxă de lemn cu hramul “Sfântul Mucenic Dimitrie”, datează din anul 1809

Casa urbarială, (Urbarialhaus) din Sântana

Casa urbarială (Urbarialhaus) a fost ridicată lângă biserica romano-catolică “Sfânta Ana” în anul 1749

Fortificație, punct „Dealul Cetățuia”, sat Săvârșin, comuna Săvârșin

Fortificaţia dacică este localizată între dealurile Temeşeştiului şi Troaşului, lângă localitatea Săvârşin

Situl arheologic  „Dâmbul Tătarilor” și „Gomile”, sat Troaș,  comuna Săvârșin

Situl arheologic din punctul „Dâmbul Tătarilor” și „Gomile”, aparţine de localitatea Troaş, comuna Sărvârşin, fiind datat în epoca bronzului târziu

Casa Waldstein, Sebiş

Casa Waldstein, fostă reşedinţă nobiliară, este localizată în Parcul Libertăţii, nr.1, oraş Sebiş

Statuia “Sfântului Petru” sat Sânpetru German, comuna Secusigiu

Statuia “Sfântului Petru” se găseşte în piaţa centrală, în apropiere de biserica catolică din Sânpetru German

Mănăstirea sârbească Bezdin sat Munar, comuna Secusigiu

Mănăstirea sârbească Bezdin este una dintre cele cinci aşezăminte mănăstireşti sârbe de pe teritoriul României

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, sat Munar, comuna Secusigiu

Mănăstirea sârbească Bezdin reprezintă una dintre cele cinci aşezăminte mănăstireşti sârbe de pe teritoriul României

Piatră de hotar, în incinta Mănăstirii Sârbe Bezdin, sat Munar, comuna Secusigiu

Piatra de hotar este situată în incinta Mănăstirii Sârbe Bezdin, peste râul Mureş

Piatră de hotar, punctul „La Cetate” sat Munar, comuna Secusigiu

Piatra de hotar este situată în punctul arheologic numit “La Cetate”, în apropierea Mănăstirii Sârbe Bezdin

Fortificaţie, punct “Viile Bezdin”, sat Munar, comuna Secusigiu.

Fortificaţia de pământ din punctul de cercetare “Viile Bezdin”, sat Munar, Comuna Secusigiu

Situl arheologic “Viile Bezdin”, sat Munar, comuna Secusigiu

Situl arheologic este constituit dintr-o aşezare datată în epoca bronzului, respectiv prima epocă a fierului

Castelul Bohuş din Şiria

Castelul Bohuş, situat în localitatea Şiria, pe strada Regimentul 85 Infanterie, nr. 162, a fost realizat în stil neoclasic, fiind atestat documentar în anul 1838

Bustul lui Ioan Slavici din Şiria

Bustul scriitorului arădean Ioan Slavici este situat în faţa Muzeului memorial “Ioan Slavici”, în parcul din centrul localităţii Şiria

Bustul lui Ioan Rusu-Șirianu din Șiria

Bustul marelui fruntaș politic, Ioan Russu Şirianu (1864-1909) a fost realizat în bronz de către sculptorul Constantin Bălăcescu

Bustul lui Mihai Eminescu din Şiria

Bustul poetului naţional Mihai Eminescu este situat lângă Muzeul memorial “Ioan Slavici şi Emil Monţia”, în parcul localităţii Şiria

Statuia baronesei Antónia Szögyény-Bohus din Şiria

Statuia baronesei Antónia Szögyény-Bohus  este situată în proximitatea Muzeului memorial “Ioan Slavici”, în parcul din localitatea Şiria

Mormântul compozitorului Emil Monția din Șiria

Mormântul compozitorului arădean Emil Monţia este situat în cimitirul Bisericii ortodoxe din localitatea Şiria

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Șiria

Biserica ortodoxă cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, este situată în localitatea Şiria, pe strada Ion Rusu-Șirianu, nr. 167

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, sat Galșa, comuna Șiria

Biserica ortodoxă cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” datează din anii 1746 - 1749

Castelul Purgly din Șofronea

Castelul nobiliar Purgly este situat la o distanţă de 2 kilometri vest de localitatea Şofronea, în apropierea gării

Cetatea Agrișu Mare

Ruinele Cetăţii Agrişu Mare sunt localizate pe Dealul Cioaca, la 500 metri vest de satul Agrişu Mare

Biserică medievală, punct “La Cetate” din Vărădia de Mureș

Biserica medievală este datată în epoca medievală a secolelor XIII – XV

Biserica de lemn „Înălțarea Domnului” sat Groşi, comuna Vârfurile

Biserica ortodoxă cu hramul „Înălțarea Domnului”, este localizată în satul Groși, comuna Vârfurile, fiind datată în anul 1927

Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” sat Poiana, comuna Vârfurile

Biserica ortodoxă de lemn cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, este localizată în incinta cimitirului din satul Poiana

Biserica romano-catolică ”Sfânta Treime” Vinga

Biserica “Sfânta Treime” de rit romano-catolic este localizată în satul Vinga, la nr.87, fiind realizată în stil neogotic

Ansamblul rural Zăbrani

Ansamblul rural al localităţii Zăbrani cuprinde fronturile de o parte și de alta ale drumului, dintre cele două biserici

Ansamblul Bisericii Romano-Catolice “Sfântul Vendelin”, sat Neudorf, comuna Zăbrani

Ansamblul Bisericii romano-catolice din Neudorf, a fost realizat în stil baroc şi datează din anii 1771 – 1841

Biserica Romano-Catolică “Sfântul Vendelin”, comuna Zăbrani

Biserica romano-catolică din Neudorf a fost realizată în stil baroc şi datează din anii 1771 – 1841

Troița din Neudorf, comuna Zăbrani

Troiţa cunoscută şi sub denumirea de “Monumentul Ciumei” este situată în centrul localității Neudorf, lângă biserica romano-catolică “Sfântul Vendelin”

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Hodoș-Bodrog, sat Bodrogu-Nou, comuna Zădăreni

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” este atestată documentar de la începutul secolului al XV-lea

Biserica  “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, Mănăstirea Hodoş Bodrog, sat Bodrogul Nou, comuna Zădăreni

Biserica cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” datează de la începutul secolului al XIV-lea

Turn clopotniţă, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”

Turnul clopotniţă al Mănăstirii ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” Hodoș-Bodrog, este situat la 1,5 km de localitatea Bodrogu-Nou, datând din secolul al XVI-lea

Chilii vechi, Mănăstirea Hodoş-Bodrog, sat Bodrogu Nou

Chiliile vechi mănăstireşti se înscriu în ansamblul Mănăstirii Hodoş-Bodrog. Sunt localizate la 1,5 km de satul Bodrogu Nou

Chilii noi, Mănăstirea Hodoş-Bodrog, sat Bodrogu Nou

Chiliile noi mănăstireşti se înscriu în ansamblul Mănăstirii Hodoş-Bodrog. Sunt localizate la 1,5 km de satul Bodrogu Nou