Casa Beller

1800 – 1850 / Calea Timişorii 18 / Monument Istoric

bookmark

Casa poartă numele primului proprietar. Clădirea este o casă tipică a burghezului şvab înstărit, fiind construită în prima jumătate a secolului XIX. Clădirea a purtat câteva elemente a stilului barocului târziu, în special ornamentaţia din jurul ferestrelor (azi în mare parte dispărută), poarta mare cu boltă, poarta de fier forjat (nu este cea originală).

1 Steluţă2 Steluţe3 Steluţe4 Steluţe5 Steluţe 4 vot(uri), media: 4.75
Se încarcă...

Istorie

Gospodărie reprezentativă pentru cartierul şvab din Aradul Nou, Casa Beller păstrează elementele tipice ale caselor burghezilor şvabi înstăriţi din secolul XIX-lea: stilul baroc târziu, ornamentaţia ferestrelor, poarta mare cu boltă şi poarta de fier forjat (din păcate nu cea originală). Casa mai e cunoscută şi sub denumirea de „Casa cu ghiulele” păstrând încastrate sub formă de piramidă ghiulelele din bombardamentul din 1848- 1849.

Chiar dacă acest așezământ urban poartă numele de Aradul Nou, cartierul are cele mai vechi clădiri din Arad. Acest cartier își datorează independenţa culturală şi caracterul german şvabilor din zona Bavariei, care au adus aici cultura lor religioasă, muzicală, precum şi organizarea sau eficienţa caracteristice.

Arhitectură

Casa Beller păstrează elementele tipice ale caselor burghezilor şvabi înstăriţi din secolul XIX-lea: stilul baroc târziu redat prin ornamentaţia ferestrelor, poarta mare cu boltă şi poarta de fier forjat.

Arhitectura barocă este un stil arhitectural predominant al secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, a derivat din renașterea manieristă și a evoluat ulterior în rococo, având o ultimă „zvâcnire” de orgoliu ca neo-baroc, înainte ca neoclasicismul să îl eclipseze aproape în totalitate. A mai cunoscut o renaștere târzie, la sfârșitul secolului al XIX-lea în Banat, Transilvania și Rusia.

Teatral și exuberant, barocul a exprimat triumful statului și al bisericii, dar și al burgheziei seculare. Formele convexe și concave, iluziile optice, elipse intersectate în planuri care erau de cele mai multe ori extensii ale tipului centralizat, geometrii complicate și relații între volume de tipuri și mărimi diferite, exagerare emfatică, culori îndraznețe și multă retorică arhitecturală și simbolică sunt caracteristicile stilului baroc.

Curiozități

Șvabii bănățeni sunt o etnie germană din grupul Șvabilor dunăreni care au emigrat în Banat cu peste 200 de ani în urmă, venind din diferite regiuni din sudul Germaniei și Austria. Deși a format pentru lungă vreme o minoritate puternică și importantă, datorită transformărilor politice din ultimul secol cea mai mare parte a șvabilor bănățeni s-a întors în Germania.

Coloniștii proveneau mai ales din regiunile de pe malul stâng al Rinului, Elveția, Alsacia, Lorena, Luxemburg și Palatinat, precum și din Hessa, Bavaria și Suebia. Alt grup provenea din Austria, în special din Stiria (Steiermark).

Majoritatea coloniștilor proveneau din mediul rural, erau fii de familii sărace de țărani, care nu aveau mari șanse de succes în țara lor de baștină. În timpul împărătestei Maria Terezia au primit sprijin financiar și scutiri de impozite pe termen lung. Mulți meșteșugari, inclusiv învățătorii și medicii, erau ajutați financiar să se dezvolte în noile teritorii.

Revoluția de la 1848 reprezintă primul moment istoric major de care se leagă numele orașului Arad. Sub asediul armatei revoluționare maghiare, trupele imperiale ale garnizoanei din cetatea Aradului au bombardat orașul zilnic, timp de nouă luni.

În vara anului 1849 armata revoluționară maghiară reușește să ocupe fortareața pentru 46 de zile înainte ca armatele imperiale ruse și habsburgice să o împresoare și să o reocupe.

Trupele habsburgice încarcerează în cetate 500 de ofițeri ai armatei revoluționare, majoritatea lor fiind condamnați la moarte. Printre ei se aflau 13 generali ai armatei revoluționare maghiare care au fost executați în 6 octombrie, 1849. Astfel, Aradul poate fi privit ca locul în care revoluția maghiară de la 1848 a fost înfrântă.

Sumar

  • Clădirea este o casă tipică a burghezului şvab înstărit, din secolul XIX-lea: stilul baroc târziu redat prin ornamentaţia ferestrelor, poarta mare cu boltă şi poarta de fier forjat.
  • Casa poartă numele primului proprietar.
  • În timpul revoluţiei din 1848-1849 oraşul a fost bombardat din cetate de artileria austriacă.
  • Casa mai e cunoscută şi sub denumirea de “Casa cu ghiulele” păstrând încastrate sub formă de piramidă ghiulelele din bombardamentul din 1848- 1849.
  • Revoluția de la 1848 reprezintă primul moment istoric major de care se leagă numele orașului Arad.
  • La Arad au fost condamnaţi şi cei 13 generali ai armatei revoluționare maghiare care au fost executați în 6 octombrie, 1849. Astfel, Aradul poate fi privit ca locul în care revoluția maghiară de la 1848 a fost înfrântă.

Linkuri utile

Obiective turistice similare

Podul Traian

Podul Traian din Arad, construit între 1910-1913, traversează râul Mureş asigurând legătura atât a traficului rutier cât şi a liniilor de tramvai, între centrul orașului şi cartierul Aradul Nou.

Casa fostei vămi

Vama Veche, construită în anul 1907, a folosit ca punct vamal de intrare a mărfurilor în piețele Aradului. Pe faţada clădirii cu un etaj în stil secession se distinge stema oraşului.

Castelul Nopcea

„Castelului Nopcsa”, Clădirea cu două nivele a fost construită la intersecţia secolelor XVIII-XIX. în stilul conacelor de provincie de către familia conte Zselánszky.

Comentarii