Ansamblul castelului “Kover-Appel” din Fântânele

bookmark

Ansamblul Castelului “Kover Appel” este situat la numărul 116, în centrul localităţii Fântânele, fiind atestat documentar în anul 1824. Ansamblul nobiliar este alcătuit din clădirea conacului, anexele gospodăreşti şi un deosebit parc dendrologic.

1 Steluţă2 Steluţe3 Steluţe4 Steluţe5 Steluţe Nici un vot
Se încarcă...

Istoric

Castelul Kover Appel, datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, mai precis din jurul anului 1824, dată la care familia baronului Kover primeşte moşia localităţilor Fântânele (Engelsbrunn)  şi Tisa Nouă (Wiesenhaid).  Conacul este construit de baronul Antal Kover.

De-a lungul timpului, conacul nobiliar a fost reşedinţa mai multor familii de moşieri, printre care Kover, Apple şi spre sfârşit familia de Porcia, duce şi conte de Brugnera şi Práta, în a cărei posesie se va afla până la naţionalizarea din anii 1950.

Baronul Appel provine dintr-o familie care a primit titlu nobiliar în data de 28.02.1654. Printre membrii familiei de moşieri, József Appel a fost judecător la Curtea de Apel a comitatului Torontal.

Baronul Todor Kövér (de Réthát/Tisa Nouă), în anul 1781, a cumpărat localitatea Tisa Nouă de la trezorerie, el şi familia fiind înnobilată la data de 17.08.1804, de către regele Frederic I. Din această familie de moşieri, János Kover a fost din anul 1834 subprefect al comitatului Timiş, fiind numit, în 1841, secretar la cancelaria Curţii Regale. Mai târziu a fost şi preşedintele Tribunalului din Timişoara, apoi judecător la Curtea de Apel Regală. Lajos Kover (1825-1863) a fost locţiitor al procurorului comitatului Timiş şi moşier la Fântânele, iar din 1851 a devenit dramaturg şi redactor.  Ákos Kover a fost jude la Vinga. În ciocnirile revoluţionare din 1848-1849, baronul Vincze Kover este împușcat în valea localităţii Tisa-Nouă.

Baronul Porcia (duce şi conte de Brugnera şi Práta). – Familie originară din Friaul, primul strămoş cunoscut fiind Vecelletus, care a fost în 1179 comandantul armatei patriarhului de Aquilea. La data de 19.11.1689 împăratul german a acordat contelui Antal Ferencz Porcia titlul de duce. Dintre urmaşi Aladár s-a născut la Belinţ (1875), iar contele Lajos Porcia este moşier la Fântânele după anul 1900.

Arhitectură

Edificiul a fost realizat în stil neoclasic. Faţada castelului este pompos ornamentată, fiind dominată de scările monumentale şi terasa acoperită, foarte spațioasă. În partea opusă, spre curte, s-a menţinut intactă o altă terasă, prevăzută cu o intrare acoperită, destinată trăsurilor, cu oaspeţi ce vizitau adesea familia nobiliară. Castelul este înconjurat de un parc dendrologic spaţios, în care se găsesc numeroşi arbori decorativi, reprezentativ fiind nucul american.

Curiozităţi

  • Denumirea localităţii Fântânele/Engelsbrunn/Angyalkut provine de la una din cele cinci fântâni pe care le-au găsit coloniştii germani aduşi aici în anul 1766.
  • Această fântână, dispărută astăzi, a fost străjuită de un frumos stâlp ridicat cu vreo două secole în urmă, care se păstrează şi azi pe strada principală, pe locul de odinioară, din parcul aflat în faţa bisericii romano-catolice.
  • De la începuturi în acel loc exista o aşezare populată de români, însă din anul 1766, localitatea va fi colonizată cu şvabi, românii fiind mutaţi în satele din jurul oraşului Lipova. Revenirea populaţiei româneşti în perioada interbelică în această localitate, va contribui la reînfiinţarea parohei ortodoxe române în anul 1946. Până atunci, comunitatea ortodoxă din acest sat fusese filie la parohia din cartierul Sânicolaul Mic. Încă de la început, slujbele religioase s-au desfăşurat într-o capelă amenajată în acest scop. În data de 7 septembrie 1989, la Fântânele e aşezată piatra de temelie la actuala biserică ortodoxă cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, sfiinţită la 7 septembrie 1997 de P.S. dr. Timotei Seviciu episcopul Aradului, dar şi prin mijlocirea preotului paroh din comună, pr. Ruja Ispas.
  • Pe strada principală se mai găsesc şi astăzi două clădiri-conac, ambele construite în stil neoclasic. În prima dintre ele se află astăzi Primăria comunei Fântânele, iar în cealaltă sediul unei asociaţii agricole private.
  • La clădirea Primăriei se remarcă elementele arhitecturale in partea dinspre curtea din spate a vechiului conac. Terasa este decorată cu coloane şi capiteluri realizate în stil doric.
  • În anii 1873 şi 1884, Împăratul austriac Franz Iosif I vizitează localitatea Fântânele.

Comentarii