Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, sat Galșa, comuna Șiria

bookmark

Biserica ortodoxă cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, este localizată în satul Galşa, datând din anii 1746 - 1749, cu extinderea aferentă a clădirii în anul 1894.

1 Steluţă2 Steluţe3 Steluţe4 Steluţe5 Steluţe Nici un vot
Se încarcă...

Istoric

Potrivit însemnărilor istorice, în Galşa a existat o biserică de lemn cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” sfinţită în anul 1715, care fie a fost incendiată, fie a fost transferată pe un alt aşezământ din regiune. În anul 1749, vechea biserică de lemn se pare că este înlocuită cu actuala clădire zidită din piatră, în stilul barocului de provincie.

Corpul principal al lăcaşului de cult prezintă elemente ale stilului baroc, iar extinderile ulterioare i-au introdus şi elemente ale stilului neoclasic.

În interiorul Bisericii există un iconostas datorat lui Ştefan Teneţchi. Icoanele praznicare sunt datate între anii 1769-1771, unele având iniţialele “C.T.” (Ştefan Teneţchi). Pe uşa diaconească este inscripţionat anul 1749.

Biserica construită din piatră are ziduri groase de 1 metru respectiv 1,50 metri. Turnul Bisericii are înălţimea de 33 de metri şi găzduieşte 5 clopote, însă acesta până în 1894 nu facea parte din corpul clădirii.

Piaţa din faţa Bisericii ortodoxe, datează din secolul al XVIII-lea, evocând astfel anul revoluţionar 1848, când localnicii din Galşa, adunaţi aici, au militat pentru revendicări sociale şi naţionale.

Curiozităţi

  • Între anii 1834 – 1948 biserica a fost folosită de greco-catolici, ortodocşii din Galşa participând la slujbele religioase la biserica din localitatea Mâsca.
  • În anul 1948, 251 familii se întorc la ortodoxie.
  • În Revoluţia de la 1848, biserica a dat un martir, pe Onu Popa, tatăl primului prefect român – Gh. Popa de Teiuş. Acesta a fost împuşcat în centrul satului Şiria, în faţa castelului Bohuş, pentru că a tras clopotele în dungă ca să atenţioneze locuitorii satului Galşa de pericol. El este înmormântat, împreună cu fiul său în cimitirul din deal, la Galşa.
  • Localitatea Galşa este atestată documentar încă din 1214 şi are bogate tradiţii viticole. În centrul aşezării se găseşte un castel construit în secolul al XVIII-lea.

Comentarii